Generația X!

     Suntem generația de sacrificiu! Generația de cobai, generația mințită și manipulată! Suntem generația țigărilor electronice cu aromă de Red Bull și a IPhone-urilor a căror cover se schimbă zilnic. Suntem generația ce își face mii de poze la fel, cu sute de like-uri, pe care toți le critică. Suntem generația Facebook-ului, Tumblr-ului, Twitter-ului, întrebărilor cu anonim pe Ask, conversațiilor nocturne pe WhatsApp, a fotografiilor făcute cu telefonul ce sfârșesc pe Facebook în timp real. Suntem generația “send me nudes” pe Snapchat. Suntem generația like-urilor, a modei pe care nimeni nu o urmărește și înțelege, încercând să fim alternativi și sfârșim prin a arăta la fel. Suntem generația brățărilor norocoase și a prieteniei, a caietelor pline de mâzgălituri în timpul orelor, a citatelor luate din cărți vechi, a poveștilor de vară ce se termină subit și a celor ce continua surprinzător. Suntem generația nebunilor de nerecuperat, dar fără un Kerouac ce va scrie povești despre noi. Suntem generația ce ascultă rap sau pseudo-rap, a fandom-urilor, a pițipoancelor, a cocalarilor și a youtuberilor. Suntem generația gândirilor distruse, dar fără Ginsberg pentru a o povesti. Suntem generația The Vampire Diaries, Pretty Little Liars, Gossip Girl, Lucifer și Skins. Suntem generația 13 Reasons Why, Game of Thrones și Grey’s Anatomy ce nu-și amintește Friends. Suntem generația captivată de The Fault in Our Stars, a Twilight-ului, True Blood, Teen Wolf și Supernatural. Suntem generația vampirilor, a vârcolacilor, îngerilor căzuți, shadowhunterilor, zânelor, vrăjitorilor și a magicienilor. Suntem generația iubirii scrise prin mesaje și emoticoane, a privirilor neîmpărtășite și a friendzone-ului insuportabil. Suntem generația Skype, Snapchat, WeChat și alte mii de aplicații pentru comunicare ce probabil o distrug pe cea reala. Suntem generația Instagram, We Heart It și a hashtag-urilor. Suntem generația părului roz, albastru, verde, a lobilor lărgiți, a piercingurilor și a tatuajelor. Suntem generația ce se bucură când găsesc Wi-Fi liber, a YouTube-ului, Vevo și filmelor porno. Suntem generația contractelor pe termen limitat și a taxelor pentru universitate ce cresc, a celor care abandonează școala. Suntem generația cu ochelari de la Ray Ban, cu teniși Convers, Vans, cu Jordan. Suntem generația șepcilor de rapperi. Suntem generația citatelor lui Bukowski, generația frazelor despre această generație, a referatelor luate de pe Wikipedia si a compunerilor de pe Yahoo Answer. Suntem generația cu vodka cu gust de merișoare, a berii cu lămâie, a drogurilor și a celor ce mor în reabilitare la 27 de ani. Suntem generația cu cozi la Apple Store, a celor parțial pierduți și a celor pierduți în totalitate. Suntem generația tinerilor ce, în fond, au înțeles că este ceva ce nu merge cu generația asta. Suntem generația celor care încă mai cred că există puțină dreptate și a celor ce nu și-au pierdut de tot speranțele. Suntem generația cea mai criticată, subestimată, cea care se trezește și înțelege că ar putea să schimbe lumea și să dea țeapă celor ce nu au crezut asta. Suntem generația ce putem schimba lucruri, putem lăsa lucruri bune în urma noastră, fără îndoială. Noi suntem generația X!

Cum am început să scriu…

Am fost de multe ori întrebat : “Cum ai început să scrii?” , “De ce scrii?”. O sa spun pe scurt ce m-a făcut să-mi aștern gândurile în scris.

N-am avut mereu dorința de a scrie. N-am simțit dintotdeauna nevoia de a-mi împărtăși gândurile cu alte persoane. Probabil pentru că eu scriu doar în anumite stări, când sunt trist, când sunt fericit, când intru în starea mea. Obișnuiesc să fiu tipul ăla mereu cu zâmbetul pe buze, cel care ia la mișto orice și pe oricine și care face haz de necaz. Îmi place să fiu în centrul atenției și să gândesc pozitiv. Cu toate astea, am avut si eu un moment în care am fost cuprins ca orice om tânăr, de îmbrățișarea ucigașă a iubirii. Te-am cunoscut pe tine, am cunoscut primii fiori, primele senzații. Cum se spune…totul e roz la început. Dar, cum după orice lucru bun, viața îți oferă la schimb altele câteva rele, cum după orice zâmbet apare un suspin, certurile și problemele n-au întârziat să apară între noi. Ne-am spus multe cuvinte, tu mi-ai spus mie și eu ți-am spus ție. Prima noastră separare a fost și prima mea mare dezamăgire. A fost, cred, primul moment în care am simțit că nu găsesc niciun motiv de a fi ca înainte. Mă încercau atâtea stări. De la dezamăgire, la tristețe, de la furie, la mila de sine, de la singurătate, la lipsa de încredere. Mizasem totul pe noi și rămăsesem pe dinafara pariului fără să realizez. Tu te-ai sustras din noi, din mine. A fost clipa în care am înțeles tot ce nu puteam concepe, am înțeles că există și dezamăgiri, că nu e totul mereu așa cum ne dorim. Și oricât de mult aș fi vrut să pot să scot prin vorbe la suprafață tot ceea ce zăcea în mine, mă simțeam incompetent. Nu puteam și nu voiam să spun cuiva tot ce se zbătea înăuntru. Teamă poate? De a nu fi înțeles greșit sau judecat? Posibil. Până în acel moment, nu-i înțelegeam pe cei care spuneau ca se simt singuri, deprimați. Nu puteam să concep că ar putea exista o asemenea stare, nu știam cum este să nu ai pe cineva cu care să râzi, să te simți bine. Nu puteam să înțeleg cum se poate ca cineva să sufere din iubire. În fond, iubirea e cel mai frumos sentiment. Iubirea te înalță. Însă așa cum te înalță, te mai lasă să și cazi în gol. După mai multe zile în care m-am închis efectiv în mine și am ales alte alternative de a scăpa de tristețe, am simțit nevoia de a-mi deschide sufletul. Să fi fost în jur de 2-3 când am început să scriu. Și scriam, scriam, cu fiecare literă tastată strângeam din dinți și îmi forțam ochii să rămână uscați. Începusem să apăs tot mai tare pe taste. Mă chinuiam să scot totul afară, să continui. Am început cu un rând, apoi încă unul. La un moment dat, m-am simțit înfrânt de emoțiile puternice care mă încercau și m-am ridicat de pe scaunul care îmi dădea dureri de spate. După câteva ture nervoase prin cameră, m-am așezat la loc și mi-am terminat actul creator. Mă simțeam într-un fel bucuros de ceea ce reușisem să fac. Eram fericit că putusem să răsuflu în sfârșit după atâtea zile. Primul instinct a fost să-i trimit și ei ceea ce scrisesem, dar am realizat că poate nu i-ar fi păsat. Am ținut pentru mine câteva zile, apoi mi-am făcut curaj să le arăt și altor prieteni ce făcusem eu. Aveam nevoie de aprecierea lor, mă făcea să mă simt bine. Într-un târziu, “povestea” mea a ajuns și la ea. Nu credeam ca o va citi, dar a făcut-o. Și chiar am fost surprins să văd că a atins-o chiar și într-o mică măsură.

Așa am început să scriu. De atunci am continuat să scriu. La fiecare bucurie, tristețe, de fiecare dată când simt nevoia. Scriu pentru mine! Acum scriu și pentru voi!

Sighișoara.

Orașul muzeu, orașul basm.

Împreună cu câțiva prieteni, am hotărât weekendul trecut să mergem să vizităm orașul Sighișoara. Și de ce n-am merge să ne vizităm țara, atâta timp cât beneficiem de bilete gratuite la transportul feroviar. Zis și făcut, sâmbătă dimineața ne-am îmbarcat în tren și ne-am început mica noastră călătorie, călătorie ce s-a lăsat cu multe râsete și glumițe. Ajunși la Sighișoara, totul părea diferit, parcă călătorisem în timp.

Ne-am dat seama că Sighișoara era o fărâmă de lume care a învățat să păcălească trecerea vremii, o parte de Românie care ne vorbește astăzi despre frumusețea, gloria și demnitatea istoriei noastre și a Europei.
De mici, visele ne-au fost hrănite cu povești în care casele înalte, turnurile frumoase cu ceas si meșteșugarii pricepuți țeseau împreuna pilde spre creșterea noastră. Imaginile se nășteau parca aievea peste noi și ne atrăgeau într-o lume colorată, blândă și veche. Pentru români Sighișoara este întruchiparea acelor povești, este orașul-muzeu și orașul-basm.

Fondat în secolul al XII-lea de către sașii aduși în zonă de regii maghiari, orașul Sighișoara este astăzi unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale ale Europei. Modernismul nu și-a lăsat amprenta asupra orașului. Farmecul și valoarea istorică a numeroase clădiri și străzi ale orașului au determinat includerea lor în patrimoniul UNESCO.
Situată în centrul României, pe valea Târnavei Mari, la 117 kilometri de Brașov și în apropierea altor importante orașe ale țarii (Sibiu – 91 kilometri, București – 279 kilometri , Târgu Mureș – 51 kilometri), Sighișoara reprezintă prin locație, condiții geografice, tradiții, evenimente culturale și mai ales prin istoria sa fabuloasă un punct de atracție major pentru turiștii din toate regiunile țării și din străinătate.
Numeroase sunt atracțiile acestui oraș înghețat parcă în timp, dar poate cele mai emblematice sunt Turnul cu Ceas, Casa lui Vlad Dracul, Biserica Mănăstirii Dominicane, Scările Acoperite sau Școala din Deal.
Demografia de astăzi a orașului în care romanii reprezintă populația majoritara (76%), urmați de maghiari și germani, face din Sighișoara un interesant creuzet de tradiții, mândrie și interacțiune creatoare, ce își fac simțită prezenta la tot pasul, de la arhitectura până la măiestria culinară a bucătarilor sighișoreni.
Îmbinare fericită de istorie, farmec și confort al modernității discrete, Sighișoara poate fi descrisă pe zeci de pagini, dar nu va fi niciodată înțeleasă pe deplin și simțită cu toată savoarea ei decât de către cei ce aleg să o viziteze.

Scara acoperită

A fost construita in 1660 -1662, a avut initial 300 de trepte, in 1842 a fost modificata si a ramas cu 178 de trepte. In forma actuala este o constructie cu fundatie de piatra, pereti de lemn si acoperis de sindrila. Scara acoperita sau Scara scolarilor; cu 300 de trepte a fost construita in anul 1662. A fost acoperita pentru protejarea copiilor, care urmau aceasta cale spre scoala. In urma modificarilor din 1849, au ramas doar 175 de trepte.Scara-acoperita-1.png.jpg

Turnul cu ceas-Muzeu

Turnul cu Ceas este unul din cele mai expresive monumente de arhitectura militara din Transilvania. El a fost initial, un simplu turn de poarta cu maximum doua niveluri, si a devenit mai tarziu, Turnul cel mare al portii din fata. Turnul cu Ceas masoara 64 m inaltime si numara 6 nivele (110 trepte). Acoperisul realizat in anul 1677 in stil baroc, dupa marele incendiu din 30 aprilie 1676 care a distrus o parte din cetate, are 4 turnulete pe colturi. In trecut, acestea reflectau autonomia juridica a orasului. Pana in anul 1556 in turn a functionat primaria orasului Sighisoara, iar mai apoi a avut alte destinatii. La sfarsitul secolului al XIX-lea, la 24 iunie 1899, a fost ales drept sediul muzeului Sighișorean.IMG_5927.JPG

IMG_5802IMG_5804IMG_5806IMG_5805IMG_5809IMG_5926

 

 

LECTIA DE ISTORIE!

“Astăzi… cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam și pentru țară?
Grașii și libidinoșii, snobii și analfabeții
Banii mulți și burta plină pentru ei sunt sensul vieții
Niște șmecheri fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Și-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Și să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi în țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Douazeci de milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună și să ni se dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
Și cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghișee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boală fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Și vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!”

Fragment din LECTIA DE ISTORIE de Radu Pietreanu

Fotografii realizate de Fratele Alex

16402531_699012860270474_2466323652133490739_o16487445_699013083603785_7763292131043863293_o16403085_699013610270399_8047336210036381575_o

Chibrituri sinucigașe!

Două chibrituri se sinucid pe un acoperiș murdar: atmosferă rece, vagă combinație între miros  de cărămidă și ninsoare. Al doilea privește în jos și tremură arzând, ducându-și încet privirea spre primul, ce fredona un ultim cântec, la doi pași în față. În liniștea nopții de ianuarie, totul  înghețase, totul amuțise, mai puțin vântul. Îl puteai vedea figurativ dansând printre ele, îl puteai auzi șoptindu-le să se oprească.

Amalgam de amintiri plimbându-se agresiv în mintea celor două, reflexii ale amintirilor de mult stinse, reaprinzându-se în momentul celui de-al treilea pas pentru primul chibrit. Timpul pus pe pauză reîncepe să curgă, infinitul de ore începe să se dilate. Nu mai e scăpare și nu mai e întoarcere și următorul pas e ultimul. Au trecut deja trei pași și al doilea chibrit încă ezită, în timp ce primul e cuprins de o finală dorință, aceea deveni totul. Pasul patru și s-a stins. Vântul a prins mirosul sângelui prefăcut în fum, cântecul oprindu-se brusc la penultimul vers. Ideea de necunoscut și lupta contra vântului ce venea din față a omorât primul chibrit, înainte să facă ultimul pas spre sinucidere.

Al doilea chibrit încă stă neclintit și contemplează. Flacăra nu-i ajunge pentru atâția pași, iar ideea de înfrângere e din ce în ce mai insuportabilă. A început să ningă. În ultimul ceas, la o secundă înainte să cedeze, minusculul fulg de zăpadă a atins chibritul al doilea, prefăcându-l într-un țurțure. Acum înghețat, conștientizându-și transformarea, continuă să cânte și ultimele versuri ale melodiei…

Pe un acoperiș murdar, două chibrituri se sinucid: Unul moare, celălalt încă trăiește sub formă de țurțure.

Îmi place iarna !

Știu că mă plâng des că e prea frig. Dar în ciuda aparențelor, iubesc iarna. De când mă ştiu, a fost anotimpul meu preferat. Nu suport soarele agresiv şi căldura în exces, aşa că sezonul ăsta se împacă de minune cu sufletul meu. Iarna e un prilej de lenevit, de mâncat portocale şi de băut (şi mai mult) ceai, de bucurie în faţa fulgilor de nea care-şi fac de cap prin aer, uneori zdruncinaţi de un vânt hotărât.

Iubesc ninsoarea! Fulgi care valsează prin aer, mici steluţe unice de gheaţă care se aşază pe haină şi se topesc aproape instantaneu. Sunt jucăuşi şi imprevizibili şi creează un cadru feeric.                                                                                                                                                                           Îmi place zăpada aşternuta! Cât vezi cu ochii, doar alei de un alb imaculat, copaci romantici, multă luminozitate. Copiii fac oameni de zăpadă, mă simt şi eu copil atunci când fac câte-un bulgăre şi ţintesc aiurea.

Cu toate că uneori mă plâng că e prea frig, uneori îmi place să ies afară în frig și ninsoare, mă simt mai viu și mai treaz ca oricând. Reîntors acasă, parcă apreciez şi mai mult căldura micii mele locuinţe.

Agitaţia naturii mă linişteşte, mai ales când o privesc manifestându-se din spatele geamurilor, la adăpost de micile capricii. Mie zilele astea mi se par de vis, pentru că îmi place zăpada netedă, moale si stralucitoare. Aşa că o să mă bucur pur şi simplu de tabloul alb în timp ce-mi savurez ceaiul.

Naturalețea e perfecțiune !

“Puțin fond de ten, iar coșurile cât și punctele negre brusc dispar.
Puțin rimel și creion, iar ochii voștrii brusc devin atrăgători.
Puțin ruj, și buzele voastre devin brusc “numai bune de sărutat”.
Câteva zeci de milioane în garderoba voastră, și brusc sunteți frumoase.
Câteva zeci de fițe pe capul vostru, și brusc sunteți populare.
Știți cum stă treaba? Toată lumea poate deveni perfectă, însă nu și în interior. Operații estetice. Cine are nevoie de ele? Este ca si cum i-ai trânti lui Dumnezeu drept în față “Mai urâtă de atât n-ai putut să mă faci?”. Există oameni perfecți, și oameni frumoși. Și ghiciți ce, oamenii care sunt destul de puternici și trăiesc cu ce le-a fost dat de la Dumnezeu se încadrează în ambele categorii. Scumpo! Știu că-ți dorești o pereche de ochi verzi sau albaștrii. Știu că-ți dorești păr lung și mătăsos. Știu că-ți dorești un ten perfect, și o față perfectă. Știu că nu-ți dorești să ai nici măcar o imperfecțiune, dar dacă nu ai tu…atunci cine? Cine? S-a mai inventat o altă specie de oameni? Nimeni nu a spus că toată lumea trebuie să arate perfect, nimeni nu a spus că tu trebui să arăți perfect de-a dreptul. Nimeni nu a spus nimic. De câte ori ai fost numită astazi frumoasă? De câte ori ai fost numită frumoasă în întreaga ta viată? O dată? De zece? De câte ori? Nu contează. Mai bine zis, de câte ori te-ai simțit tu frumoasă? “Un băiat lângă te face să arați frumoasă.” Poți să ai o șatră întreagă de băieți care să se țină după fundul tău, și tot n-ar conta cu adevărat. “Lucrurile ieftine atrag mulți clienți”. Nu. Lucrurile scumpe sunt greu de găsit, dar și mai greu de obținut. Ok. Ea este frumoasă, însă are un caracter zero barat. Tu esti frumoasă, și ai un caracter de invidiat. Cine câștigă aici? Ea? Mai vorbim peste câtiva ani, când tu vei avea un soț minunat și o familie frumoasă, iar ea nu. CARACTERUL. Înțelegeți? Toți par leșinați după perfecțiune, însă mai târziu nu va mai conta pentru ei nici măcar un pic.”